Parohia Eroi - Oltenița
Rețea

19 noiembrie 2012 – Seminar de informare pentru preoţii protopopiatelor Călăraşi şi Olteniţa

În perioada 15-19 noiembrie 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Sectorul Social – Misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în colaborare cu Birourile de Asistenţă Socială ale Protopopiatelor Călăraşi şi Olteniţa, a organizat trei seminarii de informare pentru preoţi, cu tema „Asistenţa socială în B.O.R. în contextul unui nou cadru legislativ în domeniul social”, locul desfăşurării fiind în Centrul Socio-Cultural „Episcopul Damaschin” al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

 

În cadrul celor două întâlniri, participanţii au prezentat acţiunile social-filantropice dezvoltate la nivelul parohiilor păstorite, prin intermediul cărora Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor se implică în viaţa socială a credincioşilor nevoiaşi.

 

În urma dialogului dezvoltat în cadrul întălnirii între participanţi, a rezultat o reală necesitate în ce priveşte însuşirea unor informaţii de calitate în domeniul social, urmând ca în perioada viitoare să fie identificate metode prin care activitatea socială din parohii, să fie substanţial îmbunătăţită.

 

La aceste întâlniri au participat 71 de preoţi, fiecare primind un certificat de participare.