Vecernia praznicului „Înălţării Domnului” săvârșită la parohia Eroi Oltenița

Praznicul Împărătesc al „Înălţării Domnului”, este şi hramul parohiei „Înălţarea Domnului” -Eroi din municipiul Olteniţa.

Cu ocazia hramului parohiei Eroi – Olteniţa din Protopopiatul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”-Olteniţa, s-a săvârșit în data de 20 mai 2015 slujba vecerniei cu litie în sobor, precum şi acatistul „Înălţării Domnului”.

Alături de preoții parohiei sus menționate au participat și preoți de la parohiile din municipiul Oltenița și din împrejurimi.

La otpust, părintele Daniel Ciobanu a vorbit audienţei prezente despre marea prăznuire a „Înălţării la Cer a Mântuitorului Iisus Hristos”, care în Biserica Ortodoxă Română este şi pomenirea eroilor neamului din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea Patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea Neamului, libertatea şi demnitatea Poporului Român.

Toţi preoţii au fost invitaţi la final la o agapă frăţească oferită din partea parohiei Eroi – Olteniţa.

A consemnat părintele Ciobanu-Popa Daniel, secretar al Protopopiatului Oltenița.
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...