Parohia „Înălţarea Domnului” Eroi – Olteniţa şi-a sărbătorit hramul

Praznicul Împărătesc al Înălţării Domnului, 24 mai 2012, este şi hramulParohiei „Înălţarea Domnului” Eroi – Olteniţa.

Evenimentele prilejuite de prăznuirea marii sărbători a “Înălţării Domnului”, au debutat miercuri 23 mai 2012, la ora 1700, cu slujba Privegherii, oficiată de către un ales sobor de preoţi în frunte cu Preacucernicul Părinte, Preot Dr. Necula Marian, Protopop al Protopopiatului “Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” – Olteniţa.

Joi, 24 mai 2012, în ziua prăznuirii hramului, începând cu ora 900, a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au fost pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea Patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea Neamului, libertatea şi demnitatea Poporului Român.

După Sfânta Liturghie, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru eroii olteniţeni, la monumentul amplasat în curtea bisericii.

Toţi preoţii şi credincioşii participanţi la slujba hramului au fost invitaţi la final la o agapă frăţească oferită din partea Parohiei.

[]
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...