Parohia Eroi - Oltenița
Rețea

Biserica parohiei „Înălţarea Domnului” – Eroi din municipiul Olteniţa a îmbrăcat haine de sărbătoare

Praznicul Împărătesc al Înălţării Domnului a fost prăznuit anul acesta de creștinii ortodocși în data de 09 iunie, când s-au împlinit cele patruzeci de zile de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ca în fiecare an, unica biserică din Protopopiatul Oltenița care este ocrotită de acest mare praznic, anume biserica parohiei „Înălțarea Domnului” – Eroi din municipiul Oltenița, și-a sărbătorit hramul.

 

Evenimentele prilejuite de prăznuirea marii sărbători a „Înălţării Domnului”, au debutat miercuri, 08 iunie 2016, la ora 17°°, cu slujba Vecerniei, Litiei și Acatistului, oficiată de către un sobor de preoţi din Protopopiatul Oltenița.

 

Joi, 09 iunie 2016, în ziua prăznuirii hramului a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți în frunte cu preacucernicul părinte protopop Marian Necula, în cadrul căreia au fost pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea Patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea Neamului, libertatea şi demnitatea Poporului Român.

 

După Sfânta Liturghie, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru eroii olteniţeni, la monumentul amplasat în curtea bisericii.

 

Toţi preoţii şi credincioşii participanţi la slujba hramului au fost invitaţi la final la o agapă frăţească oferită din partea parohiei.

 

A consemnat preacucernicul părinte paroh Daniel Ciobanu.